one day…
De nicaieri il apuca de picior cu o forta teribila si il trage inapoi. Stia ca mai are un singur glont. Trebuia sa iasa perfect. Era singura lui sansa sa scape. Daca rata, nimic nu-l mai putea aduce inapoi. Scoase arma si ochi catre aratare…
6:32 – Trezirea
6:32 Ceasul cu alarma suna. Ah, ingrozitor sunet. Ma intind si-l opresc. Nu-mi doresc decat sa mai dorm… mult… vreo 2 zile. Stiu ca daca mai stau un pic adorm la loc si nu mai ajung la servici. Ah… ma ridic cu greu, si imi gasesc drumul catre baie. Iar nu-i apa calda. Un dus rapid cu o apa extrem de rece ma trezeste.
Mai arunc o privire la pat, si cochetez cateva secunde cu ideea ca as putea sa ma culc inapoi. Telefonul suna si ma readuce cu picioarele pe pamant. Era Octav, se asigura ca m-am trezit. Nu ne permitem intarzieri, nu acum. Proiectul e aproape gata, de 2 luni n-am mai avut o zi libera.
Stau in autobus si imi storc blugii. Un dobitoc a trecut prin balta din dreptul statiei si m-a udat. Un inceput perfect de saptamana. Arunc cateva priviri acide la un grup de liceeni care tot arata cu degetul spre mine. Imi e prea somn si prea lene sa le zic ceva.
La birou, o zi obisnuita isi facea simtita prezenta
Octav era deja in birou cand am ajuns. Ma astepta cu cafeaua facuta. Avea pana si tigari, eu evident iar uitasem sa imi cumpar. De cand lucram impreuna fumeaza si el tot Kent. O dovada in plus ca este omul potrivit.
– Arati ca dracu, ce-ai facut azi noapte?
– (zambeste pervers) Eee, ti-am zis ca vine Alina la mine.
– Am inteles. Ma bucur pentru tine!
As fi vrut sa ii spun ca Alina nu e decat o curva. O intalnisem la o petrecere de craciun, si cred ca se culcase cu toti de acolo. Octav a crezut ca-i singurul, era asa mandru de el, ne-a fost mila sa-i spunem. Nu stiam ca o sa se ajunga pana aici. Crede ca-i prietena lui, dar nu i se pare dubios ca se vad odata pe saptamana. Tot nu pot sa-i spun…
Pe la jumatea celei de-a doua tigari, suna telefonul. Era seful, sedinta era pe cale sa inceapa.
Sedinta
4 ore nenorocite am pierdut in sala de sedinte. Eu am adormit de 2 ori, noroc cu Octav care avea grija sa ma intepe cu pixul din cand in cand.
-Nu inteleg ce le place astora sa vorbeasca aiurea fara sa rezolvam nimic atatea ore.
-Si asta in fiecare zi!
-Mda, super echipa lu peste. Auzi, mie mi sa facut foame. Mancam?
-Hai mai fumam o tigara si mergem dupa.
Nimic bun de mancare, la fel ca si ieri, piure din fulgi si ceva carne dar nu imi dau seama de care. Macar au adus Cola. Nu cred ca mai suportam inca o zi cu Mirinda de portocale. Infect suc.
-Mi-a dat mesaj sefu sa ne intoarcem.
-Zi-i ca suntem la masa.
-A zis “Acum”!
-MM…
Sedinta reloaded
Inapoi in sala de sedinte din care abea scapasem. Scaunul inca era cald. Dupa alte 3 ore din care cred ca am dormit mai mult de jumate, devenisem imun deja la intepatura de pix, au stabilit ca vom continua maine discutiile.
-Astia sunt chiar prosti. Care e problema acum?
Octav e ingandurat, pare nervos.
-Cum care e problema? N-ai auzit? Vor sa renunte la proiect.
-Care proiect?
-Care proiect? Al nostru!
-De ce?
-Ca dureaza prea mult si s-au pierdut prea multi bani cu el. Nu li se mai pare productiva, si gata.
-Lasa ca ii conving eu maine…
-Ce sa-i mai convingi? E hotarat!
-Ce? Nu le-ai zis si tu nimic?
-Ba da, dar n-au vrut sa asculte. Si tu ca boul cand te-au intrebat daca esti deacord ai zis da.
-Pai nu stiam ce se vorbea, dormeam remember?
-Sti ceva? Las-o balta, tu mereu ai dormit… cand era de luat o decizie, tu dormeai. Si te mai miri ca Iulia a plecat….
Si uite asa, cele 2 luni in care am muncit pe branci s-au dus pe apa sambetei. Si eu am mai fost si deacord cu asta. Ironic nu? NU! E tragic! Si avea dreptate, pe undeva somnul meu era o fuga de responsabilitate. Nu mi-a placut niciodata sa confrunt oamenii, sau situatiile. E mai usor sa zici ca ti-e lene, sau ca nu-ti pasa. Asa mi-am pierdut si prietena, si jobul anterior. Cu parintii nu ma inteleg, iar prieteni nu am. Noroc cu Octav, singurul care a stat mereu langa mine, ca mi-a rezolvat sa lucrez cu el. Intr-un fel ii datoram atat de multe…
Barul
Ne-am hotarat sa mergem intr-un bar si sa ne inecam amarul intr-o sticla de vodka. Barul era gol, eram singurii clienti la o masuta rotunda, aceeasi masuta la care stateam mereu, aceleasi scaune, aceeasi scrumiera ciobita, acelasi amalgam de mirosuri de tigara si alcool cu care ne-a obisnuit, acelasi barman sictirit, Vio. Familiaritatea locului nu facea altceva decat sa ma impinga sa plec. Imi parea cel mai logic pas, sa-mi iau proiectul, pe Octav si sa plecam. Facem un imprumut, pornim singuri proiectul, si speram sa mearga. De zeci de ori am incercat sa ii spun planul meu, dar mereu ma opream inainte sa apuc sa deschid subiectul. Nu puteam sa ii cer asta, desi stiu ca m-ar fi urmat, desi poate si el se gandeste la acelasi lucru. Nu puteam sa ii cer sa renunte la un job bine platit ca sa urmeze vise…
Eu o facusem de atatea ori, si de fiecare data am esuat. Posibilitatea ca planul sa mearga era prea mica, si desi eu eram gata sa renunt la tot, din nou, tineam prea mult la el ca sa ii fac asta. Asa ca am tacut, nici cand ne adunam desub masa unul pe altul nu am pomenit nimic.
Back Home
Ajuns acasa ma uitam la garsoniera jegoasa in care stateam, la caietul cu zeci de idei pe care nu le-am pus niciodata in practica si mi-am amintit toate visele pe care le aveam, toate dorintele si asteptarile pe care nu mi le-am indeplinit niciodata…
Am fost intrerupt insa de un sunet atat de familiar, dar pe care nu il auzisem de prea multa vreme. Era un ton de apel, pe care il setasem Iuliei… ma suna…
Nu am vrut sa raspund, simplul fapt ca am auzit acel ton de apel ma plasat parca in alta lume, o lume demult uitata, in care eram atat de fericit. Stiam ca daca o sa-i aud vocea voi retraii toate acele sentimente care ne-au apropiat atat de mult, dar si pe cele care ne-au facut sa ne uram reciproc. Parea cea mai smart decizie in acea stare euforica in care eram.
Dar a insistat, a sunat si o a doua oara, si a treia, iar curiozitatea ma inpins sa raspund:
-Da?
-Salut! Sunt in tren. Ajung in 2 ore, trebuie sa vorbim. Asteapta-ma in gara.
Si a inchis. Cat mi-as fi dorit sa primesc telefonul asta acum 4 luni… Gandurile au inceput sa imi zboare in zeci de directii, intrebarea de ce ma sunat, sa transformat in de ce vine, ce sa intamplat, ce sa vorbim… M-a cuprins o agitatie si o stare de bucurie, teama… Fugeam prin toata casa, adica prin camera si bucatarie, mi-am aprins tigari in toate scrumierele, nu stiam ce sa fac prima data… to be continued
Comments (0)